ANUNT

Unul dintre reprezentantii de seama ai vietii crestine, odraslit de fratii nostri romani care traiesc in sudul Dunarii, a fost Sfantul Dimitrie zis “cel nou” sau “Basarabov”, ale carui moaste se gasesc azi in catedrala patriarhala din Bucuresti. A trait in veacul al XIII-lea, deci in timpul “imperiului” de la Tarnovo, intemeiat de romani si de bulgari sub conducerea fratilor Petru si Asan. S-a nascut in satul Basarabov, asezat pe raul Lom, un afluent al Dunarii, in apropierea orasului Russe. Parintii lui erau oameni saraci, care nu l-au putut da la invatatura, de aceea, de mic a fost nevoit sa-si castige el insusi cele necesare traiului. Ani in sir a pascut vitele si oile taranilor din sat, pe colinele din preajma Dunarii si pe vaile inverzite ale raului Lom. Viata in mijlocul naturii a oferit tanarului pastor prilejul de a admira mereu frumusetile firii cele vazute, ajutandu-l sa iubeasca si mai mult pe Facatorul lumii vazute si nevazute. In duminici si sarbatori a luat parte alaturi de parinti si de ceilalti credinciosi, la slujbele savarsite in biserica satului, putand astfel sa asculte invataturile de viata indrumatoare ale Mantuitorului Iisus Hristos, ale Sfintilor Sai Apostoli si ale Sfintilor Parinti. Atmosfera de viata autentic crestina din familie, ca si invataturile pe care le auzea la biserica l-au facut sa fie bland si milostiv cu toti semenii sai. Postea si se ruga mereu, asa cum se cuvine unui adevarat crestin. Se ingrijea mult de cei saraci, carora le impartea o parte din hrana pe care o primea de la consatenii sai pentru paza vitelor.

Biserica adevarata, fiind trupul lui Hristos, are  capacitatea de a cunoaste adevarul revelat si de a-l pastra.
Este de observat ca Biserica nu se considera una cu Hristos in cunoasterea si pazirea adevarului. Ea e luminata de Hristos, adica de Duhul lui Hristos, deci ea are constiinta ca e calauzita de altcineva decat de ea insasi, ca primeste aceasta lumina din adancul dumnezeirii lui Hristos, care o patrunde. Autoritatea ei in materie de adevar de credinta nu este bazata pe constiinta ca ea scoate adevarul de credinta din sine si ca nu-l primeste in urma rugaciunii si a cautarii intru osteneala.

Biserica uneste in sine tot ceea ce exista sau este destinata sa uneasca tot ceea ce exista : Dumnezeu si creatia. Sfantul apostol Pavel arata ca Biserica, este insusi Trupul lui Hristos (Efes., 1, 23; 5, 23), care are multe madu­lare : "Caci precum trupul unul este si are multe madulare, iar toate madularele trupului multe fiind, sunt un trup, asa si Hristos. Pentru ca intr-un Duh ne-am botezat noi toti, ca sa fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, si toti la un Duh ne-am adapat. Caci si trupul nu este un madular, ci multe" (I Cor., 12, 12-14).
Dar fiecare madular isi are cinstea si locul sau in trup, fara sa se substituie trupului intreg (I Cor., 12, 18) si nici altui madular, dupa cum nici trupul nu poate fi conceput fara madulare. Madularele isi au identita­tea lor, dar nu in afara trupului, ci intrucit sunt madularele trupului. De-aceea, intre ele nu trebuie sa fie dezbinare pe motiv ca unele ar fi mai de cinste decat altele, ci "sa se ingrijeasca deopotriva unele de altele... Si daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna, si daca un madular este cinstit, toate madularele se bucura impreuna".

Crestinii serbeaza in 15 august Adormirea Maicii Domnului, sarbatoare religioasa cunoscute ca Sfanta Maria Mare, si care este pregatita printr-un post de doua saptamani -al treilea din an dupa postul Pastilor si cel al Sfintilor Petru si Pavel. Adormirea Maicii Domnului, cunoscuta popular ca Sfanta Marie Mare, Santamaria sau  Uspenia, ultimul praznic imparatesc din anul bisericesc, celebreaza ziua in care Fecioara Maria si-a dat obstescul sfarsit, iar popular este ziua care desparte lunile calduroase de cele reci.

Sfanta Maria Mare, Adormirea Maicii Domnului, este cea mai mare sarbatoare a verii. Se tine pentru sanatate, pentru casatorie, pentru nastere usoara, dar si pentru vindecari. Inainte de Sfanta Marie Mare (15 august) se posteste timp de doua saptamani si se fac pelerinaje la manastirile care poarta hramul Sfanta Maria (Ciosa, Nicula, Moisei, Rohia, Bixad s.a.), unde credinciosii duc daruri, mancare si bautura, fac danii pentru calugari si milostivesc pe saraci, pentru ocrotirea familiei si a pruncilor. De asemenea, in Maramures exista obiceiul ca in fiecare zi din post, la ceasurile serii, lumea sa se adune la biserica si sa invete cantari Maicii Domnului – ”cea mai inalta sfintenie omeneasca cunoscuta si cinstita de Sfanta Biserica”.

Sarbatoarea poarta denumirea de "adormire" pe de o parte pentru ca in cadrul bisericii nu se poate vorbi despre "moartea" unui sfant, iar pe de alta parte pentru ca traditia bisericeasca spune ca obstescul sfarsit al Fecioarei Maria a fost asemenea unei adormiri.

Sunt opt pricini de neputrezire a mortilor:

I. Prima pricina este atunci când veti gasi mort în groapa si carnea a putrezit toata, dar oasele stau prinse între ele ca la copacel. Acela nu-i sub blestem. Acela-i om tare din fire, care nu putrezeste 40-50 de ani. De aceea este asa.

II. Când vei gasi mort în groapa neputred si este exact cum l-ai pus, acela n-a putrezit din cauza pamântului. Este pamânt unde nu putrezeste mortul, daca nu-l muti. Acolo pamântul are chimicale si nu da voie sa putrezeasca nimic.

Aceste neputreziri sunt firesti, dar sunt si putreziri mai presus de fire:

III. Când vei gasi mort în mormânt neputred si carnea pe el este muceda ca buretele si alba, acela este om care a fost blestemat de dumnezeiestile pravile. El a avut canon mare la spovedanie pentru pacate mari si nu l-a facut.

IV. Când vei gasi mort în groapa neputred si este negru si umflat ca toba si partile dinainte nu-s putrede, iar cele dinapoi sunt putrede, acela este blestemat de preot sau de arhiereu.

Un pustnic de lângă cetatea Emesei, din Siria, avea mare dar si lumea avea mare evlavie la el. Însă el se gândea asa: "Doamne, prea bun esti Tu, că văd că la cei răi le merge bine, iar cei buni au necazuri si scârbe. Cum, Doamne, de îngădui Tu asa cu bunătatea Ta cea fără de margini?"

Apoi si-a zis: "Am să mă rog lui Dumnezeu, să-mi arate cum sunt judecătile Lui". Că sunt unii oameni care judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu: Cutare este rău, este păcătos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii sunt răi, femeia este bolnavă, iar el scapă de un necaz si dă peste altul.

Unul este rău si trăieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteste si numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?

Si din ziua aceea a început să se roage: "Doamne, arată-mi judecătile Tale, ca să nu judec!" Rugându-se el asa, odată a avut nevoie să se ducă la cetatea Emesei. Si ducându-se el, i-a iesit înainte un tânăr si i-a zis:

- Părinte, bagă de seamă, te duci la Emesa! Dumnezeu are să-ti arate mari taine, dar să nu te smintesti!
- Unde, fiule?

- Când ajungi la orasul Emesa, oras mare, frumos, să bagi de seamă că în marginea orasului este o grădină mare, înconjurată cu copaci, cu garduri, grădină cu copaci roditori, o livadă. Si să bagi de seamă că într-un loc s-a rupt oleacă gardul si este un copac cu o scorbură mare.