ANUNT

[Pe data de 30 august se face pomenirea a doi mari sfinţi români: Sfântul Ioan de la Râşca şi Secu şi Mitropolitul Varlaam al Moldovei. Viaţa acestora o puteţi citi în rândurile de mai jos în mod sintetizat. Trebuie reţinută contribuţia acestor doi mari sfinţi români la păstrarea şi apărarea Ortodoxiei în vremuri de restrişte şi promovarea acesteia în limba română prin numeroasele tipărituri care au împânzit pământul Moldovei şi nu numai. De asemenea, nu poate fi neglijată nici legătura specială care a fost între cei doi sfinţi, atât sub aspectul rudeniei, cât şi sub aspect duhovnicesc. În acelaşi timp, nu putem uita nici apropierea deosebită pe care fiecare dintre ei a avut-o în viaţă: Sf. Ioan cu Sf. Teodora de la Sihla şi Sf. Mitropolit Varlaam cu marele Domnitor-ctitor Vasile Lupu al Moldovei - dan.camen.]

~~~+~~~

 

 

Tropar, glas 4:

Ucenic prea ales al Sfinţilor Mitropoliţi Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei, prin rânduiala lui Dumnezeu ai fost ierarh sfânt şi minunat, Episcop al Huşilor şi Arhiepiscop al Romanului. Păzind dreapta credinţă, ai păstorit turma lui Hristos şi, în sfinţenie vieţuind, ai binecuvântat sfintele mănăstiri Râşca şi Secu. Sfinte Ierarhe Ioane, roagă-te lui Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Acest vrednic fiu al neamului românesc şi strălucit ierarh al Bisericii Moldovei a trăit în veacul al XVII-lea, fiind contemporan şi prieten apropiat al Mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei. S-a născut în ţinutul Vrancei (pe atunci numit ţinutul Putnei), din neam de răzeşi, din binecredincioşii părinţi Gheorghe şi Anastasia. Din tinereţe a dorit viaţă călugărească.

Rudenia sa, Varlaam Moţoc, viitorul mitropolit al Moldovei, îşi petrecea viaţa călugărească în osteneli sfinte la Mănăstirea Secu. Aflând de râvna şi dorinţa tânărului, l-a dus în obştea Mănăstirii Râşca, rectitorită de vornicul Costea Băcioc, prietenul apropiat al lui Varlaam. Aici, la Râşca, tânărul vrâncean a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630.

În anul 1632, Varlaam ajunge mitropolit al Moldovei, iar după câţiva ani îl mută pe călugărul Ioan de la Mănăstirea Râşca la Mănăstirea Secu, dându-i chilia, cărţile şi lucrurile pe care mitropolitul le păstra în mănăstirea sa de metanie. Ioan, care vieţuise la Râşca aproximativ 18 ani, nu a uitat niciodată în viaţă mănăstirea în care a fost călugărit, contemporanii şi urmaşii numindu-l „Ioan de Râşca”.

La Mănăstirea Secu, Ioan a stat sub ascultarea egumenilor Nechifor şi Ghedeon, acesta din urmă fiind ctitorul Schitului – azi Mănăstirea – Sihăstria, şi apoi, în două rânduri, mitropolit al Moldovei.

În anul 1641, Domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de Mitropolitul Varlaam, înfiinţează în Cetatea Neamţului o mică mănăstire, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae. În Cetate se adăposteau, în vremuri de restrişte, familia domnitorului şi alte familii boiereşti din Moldova. Aici era adăpostit şi tezaurul ţării. De aceea, Mitropolitul Varlaam a aşezat la egumenia acestei mănăstiri-cetate pe omul său de încredere şi rudenia sa, Ioan „de la Râşca” de la Mănăstirea Secu, smerit călugăr, mare rugător şi postitor.

Sfinţii sunt întruparea reală a virtuţii, spunea un teolog în secolul trecut. Iar sfinţii români sunt tot ce a putut naşte mai curat şi mai nobil acest neam aflat între Carpaţi şi Mare. Voievozi, ierarhi, cuvioşi, mucenici sau simpli credincioşi, toţi au păstrat în suflet flacăra credinţei, pe care o transmit tuturor celor ce se roagă lor. Pentru a-i cinsti pe aceşti "eroi ai credinţei", Biserica Ortodoxă Română a hotărât, începând cu anul 1992, ca duminica a II-a după Rusalii să fie închinată tuturor sfinţilor români. În interviul ce urmează, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, ne va explica semnificaţiile acestei sărbători precum şi modul în care se canonizează un sfânt în Biserica drept-slăvitoare.

Preasfinţite Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, ce prăznuim în duminica a doua după Rusalii?

S-a stabilit încă de multă vreme în Biserică de către Sfinţii Părinţi ca prima duminică după Rusalii să fie închinată tuturor sfinţilor creştinătăţii. Însă, datorită faptului că în Ortodoxie Bisericile sunt organizate după popoare, după cutume, după obiceiuri, după culturi, Ortodoxia îmbrăcând culturi diferite, s-a statornicit în ultimul timp să fie şi o duminică a sfinţilor acelui neam. Această duminică urmează după Duminica Tuturor Sfinţilor. Astfel, fiecare popor ortodox are duminica sfinţilor ieşiţi din neamul său. Aşa putem vorbi despre duminica închinată sfinţilor din Grecia, sfinţilor Atonului, sfinţilor Bisericii din Rusia.

Credinciosul Gheorghe Lazăr este modelul adevăratului pelerin român. Prin trăirea sa cu totul aleasă, el formează un exemplu unic în viaţa duhovnicească a Bisericii noastre din ultima sută de ani.

Moşul Gheorghe Lazăr, cum i se spune până astăzi, s-a născut în comuna Şugag, judeţul Alba, în anul 1846. Când avea vârsta de 24 de ani, părinţii săi l-au căsătorit şi l-au lăsat moştenitor averii lor. Şi a trăit în însoţire cu femeia sa, Pelaghia, aproape 20 de ani, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu cinci copii. Ducea o viaţă creştinească aleasă, în muncă cinstită, în rugăciune, în post şi milostenie. îndeletnicirea lui era creşterea vitelor.

În anul 1884, s-a dus să se închine la Mormântul Domnului şi a rămas la mănăstirile din pustiul Iordanului şi al Sinaiului peste un an de zile. Apoi s-a nevoit un an şi jumătate în Muntele Athos şi s-a întors în ţară. A mai trăit câţiva ani în familie, şi-a pus copiii în rânduială, iar în anul 1890 s-a retras ca pelerin spre mănăstirile Moldovei.

După ce se închină la toate sfintele lăcaşuri, Moşul Gheorghe Lazăr se stabileşte definitiv în oraşul Piatra Neamţ şi se nevoieşte ca un adevărat sihastru în clopotniţa lui Ştefan cel Mare din mijlocul oraşului timp de 26 de ani, până la obştescul său sfârşit. Aici se ostenea singur, în post şi rugăciune, vară şi iarnă, fără foc, fără pat, fără două haine, fără încălţăminte în picioare, trăind din darul lui Dumnezeu şi din mila oamenilor.

Astfel, bineplăcând lui Dumnezeu şi cunoscându-şi sfârşitul, s-a săvârşit cu pace în chilia lui, la 15 august, 1916, şi a fost înmormântat în cimitirul oraşului. În vara anului 1934, osemintele sale au fost aşezate în gropniţa Mănăstirii Văratec.