|
Mântuirea noastră, refacerea comuniunii cu Dumnezeu, este în raport de întâlnirea noastră cu Mântuitorul, care este calea, adevărul şi viaţa şi care ne spune că: „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Ori, aceasta ar însemna că, odată cu înălţarea Mântuitorului la cer, legătura noastră cu Dumnezeu, comuniunea cu El, singura garanţie a mântuirii, ar dispare.
Cuvintele Mântuitorului spun însă clar: „Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi” (Ioan 14, 7), şi aici şi în cele ce urmează acestui verset, ni se revelează pentru prima dată importanţa Sfintelor Taine pentru mântuirea noastră, Taine – de data aceasta în sensul restrâns al cuvântului – în sensul de sacramente creştine.
Harul Duhului Sfânt, trimis de Mântuitorul Apostolilor Săi şi prin ei Bisericii Sale, are misiunea de a învăţa toate şi a aduce aminte de toate cele spuse şi făptuite de Mântuitorul (Ioan 14, 26).
Harul transmis prin Sfintele Taine va face simţită prezenţa Mântuitorului faţă de toţi oamenii: „Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Absenţa întâlnirii vizibile cu Mântuitorul va fi împlinită de Harul revărsat în Sfintele Taine, care sunt o permanentă sărbătoarea a Cincizecimii pentru sufletele credincioşilor, sărbătoare cu reale urmări ontologice .
Dar aşteptarea „întâlnirii depline poate fi înţeleasă numai prin faptul că noi şi acum îl întâlnim pe Domnul cel preamărit, căci El face vizibilă şi palpabilă între noi prezenţa Sa harică, activă… prin Sfintele Taine” . Deci, Sfintele Taine sunt lucrări vizibile, acte personale ale Mântuitorului, în vizibilitate pământească, prin mijlocirea cărora „ne întâlnim cu Omul preamărit Iisus” şi prin care venim „în contact viu cu misteriul cultic sfinţitor al lui Hristos” .
Valoarea şi importanţa lor deosebită pentru mântuire rezidă în caracterul lor mai mult decât simbolic, cu totul real al actului care se săvârşeşte asupra credinciosului. Ele sunt şi simboluri, dar mai mult decât atât; ele sunt simboluri în sensul în care simbolul este domeniul în care „văzutul este o parte a nevăzutului şi ca atare îl cuprinde, căci o parte poate reprezenta întregul, pe baza participării: de pildă, capul este trupul întreg” .
Important, în Sfintele Taine, este nu numai faptul de a preînchipui, dar şi de a cuprinde o anumită putere, o anumită forţă ce lucrează asupra fiinţei omeneşti şi anume aceea a harului care se pogoară asupra credinciosului. Faptele Mântuitorului sunt fapte săvârşite cu putere dumnezeiască, mântuitoare prin trup, Sfintele taine care se săvârşesc întru pomenirea Lui ne vor împărtăşi aceeaşi putere divină, mântuitoare a lui Hristos. Mai mult decât atât, sacramentele creştine nu au ca scop obţinerea bunurilor naturale, ci a celor spirituale, ele fiind o anticipare şi o pregustare a realităţilor eshatologice .
Simbolismul Sfintelor Taine nu numai preînchipuie, ci şi afirmă realitatea legăturii dintre om şi Dumnezeu, prin harul şi acţiunea lui asupra credinciosului, acţiune transfiguratoare şi desăvârşitoare. Sfintele Taine desăvârşesc lucrarea de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu prin care suntem chemaţi la unire cu Hristos. Prin ele ne împărtăşim de puterea lui Hristos şi chiar mai mult ni se comunică El Însuşi, unindu-se real cu noi . Ca şi Cuvântul lui Dumnezeu, Sfintele Taine se cer primite cu credinţă, deoarece efectul lor se produce „pe plan transempiric, supraconştient, la rădăcinile conştiinţei noastre” , fapt care depăşeşte capacitatea noastră de a simţi imediat puterea comunicată.
Propovăduirea învăţăturii creştine, a Cuvântului lui Dumnezeu revelat, nu face altceva decât să pregătească sufletul credincios pentru primirea mai rodnică a harului comunicat în Sfintele Taine.
„…Cuvântul premerge şi urmează tainelor, pregătind sufletul pentru primirea lor” . Cerinţa lui este împlinită prin actul vizibil al tainei, care dă sensuri îmbogăţite acestuia, dăruindu-i „un coeficient de claritate şi impresionabilitate” , dar şi de eficienţă, fapt ce are o influenţă binefăcătoare asupra omului credincios, corespunzând de altfel constituţiei psiho-fizice a fiinţei lui.
Superioritatea tainei faţă de cuvânt, în naşterea şi creşterea noastră duhovnicească în Hristos, este subliniată clar de Nicolae Cabasila, care arată că: „numai prin mijlocirea Cuvântului, a învăţăturii, a legilor, omul nu poate ajunge la ţinta cea adevărată. Dacă predica ar fi de ajuns, n-ar mai fi fost de lipsă faptele şi nici faptele mai presus de fire, după cum n-ar mai fi fost de lipsă, nici ca Dumnezeu să se întrupeze, să se răstignească şi să moară” . Sfintele Taine sunt astfel nu numai cuvânt ci şi fapte, acte mântuitoare, prin care cel ce crede dobândeşte mântuirea ce se revarsă din jertfa Mântuitorului pe cruce.
Mai departe, acelaşi scriitor pune în evidenţă puterea transfiguratoare a harului revărsat de Taine: „Bucuroşi că au primit învăţătura creştină chiar din gura Mântuitorului şi că I-au fost martori la toate şi la darurile pe care le-au revărsat peste oameni şi la câte a suferit pentru ei şi la moartea Sa, cei dintâi creştini, de nici una din întâmplările acestea nu s-au mirat şi n-au văzut ceva nou, ceva peste fire, ceva mărit sau mai bun decât în Vechiul Testament, până când nu s-au botezat. Când însă au ajuns să primească botezul şi duhul cel mângâietor a ajuns să se reverse în sufletele lor atunci s-au făcut alţi oameni, oameni noi însufleţiţi de viaţă nouă şi pildă făcându-se unii altora au început să aprindă flacăra lui Hristos, atât în sufletele lor cât şi ale altora” .
Între Cuvânt şi Sfintele taine există o interdependenţă şi o reciprocitate care le face să se completeze, să se împlinească între ele. Credinţa sădită prin cuvânt, îndeamnă şi face apt pe om pentru primirea Sfintelor Taine, iar primirea Sfintelor Taine întăreşte credinţa, o luminează, o face vie. Harul Duhului Sfânt revărsat prin taine întăreşte cunoaşterea noastră prin credinţă, ne conduce pe calea adevărului către viaţă, sfinţindu-ne în eforturile noastre pe această cale.
Sfântul Vasile cel Mare arată că Sfântul Duh este „izvor de sfinţire, lumină inteligibilă, care procură prin El însuşi oricărei puteri raţionale un fel de claritate pentru descoperirea adevărului” . Conducerea pe calea mântuirii se face treptat prin crearea unei tensiuni interioare, de către Duhul Sfânt, care ne dăruieşte din puterea Sa pe măsura înaintării noastre. Aceasta o arată de asemenea Sfântul Vasile cel Mare când spune: „El umple cu puterea Sa, dar nu se comunică decât acelora care sunt vrednici, nu urmărind o măsură unică, ci împărţind lucrarea Sa proporţional cu credinţa” .
Sfintele Taine sunt acte care transformă, pentru că transformarea este ţinta reală a lui Dumnezeu în actele Sale mântuitoare . Un teolog rus arată că trebuie să aflăm ultimul înţeles al idei ortodoxe de mântuire în sărbătoarea Schimbării la faţă (a Tranfigurării) . Sfintele Taine sunt acte care transfigurează chipul desfigurat al omului căzut în păcat. Acest înţeles îl are şi textul Sfântului Apostol Pavel, care spune: „…Privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului” (II Cor. 3, 18). Şi într-adevăr, Sfintele Taine sunt oglinda prin care privim cu credinţă, dar şi cu faţa descoperită, ne împărtăşim de chipul slavei Fiului lui Dumnezeu, căci noi, ca fiinţe create „după chipul” lui Dumnezeu, suntem chemaţi să devenim chip al lui Dumnezeu, hristoşi (Rom. 8, 29) să ajungem la asemănarea cu El .
Sfinte Taine sunt cele prin care noi căpătăm puterea ca să urmăm Domnului pe muntele Taborului, din slavă în taină, din slavă în slavă. Dar întâlnirea cu fiecare Sfântă Taină presupune o pregătire prealabilă, căci pregătirea şi împlinirea este ceea ce dă ritmul vieţii Bisericii. Efort şi bucurie, străduinţă şi sărbătoare, între aceste două puncte se desfăşoară întreaga viaţă creştină . Sfintele Taine sunt durerile (II Cor. 7, 9-10) şi bucuriile prin care Hristos ia chip în noi. Astfel, devenim şi noi împreună, dar şi fiecare în parte, trup tainic al Mântuitorului nostru. Devenim toţi temple ale Duhului Sfânt (I Cor. 6, 18), dar şi toţi împreună un trup tainic în înţeles de Biserică. Prin Sfintele Taine devenim totodată hristofori, prin participarea noastră ca părţi la întreg .
Despre Sfintele Taine se poate spune ceea ce Mântuitorul spunea despre Sine; ele sunt: „Calea, Adevărul şi Viaţa”, pentru că El Însuşi este în ele, cu puterea Sa. Prin calea deschisă de ele ajungem la realităţi mântuitoare care duc la viaţa veşnică (Ioan 17, 3). În ele aflăm pe Hristos mereu prezent în jertfa Sa şi în slava Sa cea după Înviere, Îl aflăm credincios făgăduinţelor Sale făcute Sfinţilor Apostoli şi prin ei tuturor oamenilor: „Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Sfintele Taine sunt sinteza cea mai minunată a pedagogiei divine pornite în căutarea oii celei pierdute, omenirea căzută în păcat. Ele sunt o scară a lui Iacov ce duce către Dumnezeu, cu puterea coborâtă de la El, dar şi cu participarea efortului nostru de zi cu zi. Toate tainele învăţăturii creştine şi cu atât mai mult Sfintele Taine îşi au rădăcina în Mântuitorul Iisus Hristos, ca unic şi originar Sacrament, Taină din care izvorăsc toate şi în care se rezolvă toate.
Sfântul Apostol Pavel şi împreună cu el Sfinţii Părinţi văd în Hristos Taina originară, Izvorul Tainelor: „Taina lui Hristos este totuna cu Hristos” . Întruparea Mântuitorului, chenoza este o taină care covârşeşte mintea (Filipeni 2, 5-9). Însuşi Hristos este o taină care a fost ascunsă neamurilor, dar s-a descoperit nouă acum (Rom. 16, 25).
După cum prin taina întrupării Mântuitorului care este Fiul lui Dumnezeu şi chipul Tatălui, ni se descoperă Dumnezeirea care altfel ar fi rămas o taină de nepătruns pentru noi, tot aşa Sfintele Taine constituie tot atâtea trepte de urcuş duhovnicesc, de creştere neîncetată în cunoaşterea, în trăirea deplină, în unirea cu Fiul Său întrupat, răstignit şi înviat.
După cum întruparea înseamnă într-un fel biruirea distanţei dintre noi şi Dumnezeu, taina ei punându-ne în legătură cu Dumnezeirea, tot aşa, analogic şi real, Sfintele Taine înseamnă biruirea distanţei în timp şi spaţiu dintre noi şi Mântuitorul, o continuă apropierea a noastră de El, de puterea Sa, de harul Său.
După rolul şi importanţa pe care o ocupă în viaţa omului credincios şi după aria mai largă sau mai restrânsă asupra căreia Sfintele Taine îşi exercită acţiunea ele ar putea fi împărţite în două categorii: taine generale şi taine speciale .
Din prima categorie ar face parte: taina Botezului, a Mirungerii, a Pocăinţei, a Împărtăşaniei, iar din a doua categorie: taina Maslului, a Cununiei şi a Preoţiei.
Tainele din prima categorie sunt absolut necesare pentru mântuire, fiecare din ele constituind trepte, etape, pe care trebuie să le străbată fiecare credincios în strădalnica epectază, pentru dobândirea cununii făgăduite de Mântuitorul (Filip. 3, 13-14).
|
Home 
|
Iubiti.o pe Maica Domnului...
If you want to buy real estate, you w...
wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww
It is perfect that people are able to...
The loans suppose to be useful for gu...