Vă felicit pe toţi în această Duminică, ziua Învierii! Acum, în aceste zile de toamnă, aş dori să vă fac conştienţi de o ispită care se iveşte tot mai mult astăzi printre noi. E vorba de ispita neîncetatei certe dintre oameni. Din păcate, se vede cum în ultima vreme vrăjmaşul neamului omenesc se îndeletniceşte numai cu învrăjbirea creştinilor, mai ales a unora faţă de alţii, din pricinile cele mai neînsemnate. Oamenii au devenit cu adevărat neobişnuit de agitaţi şi se află tot timpul într-o stare nefirească, inumană a sufletului.
Sigur că da, pe de o parte, psihologia spune că oamenii sunt afectaţi de o astenie accentuată de toamnă. Însă, pe de altă parte, cauza cea mai importantă e că oamenii au uitat că sunt – mai întâi de toate – creştini, copii ai Părintelui Ceresc; am uitat că suntem unul cu celălalt fraţi şi surori, fiindcă toţi ieşim din aceeaşi cristelniţă a Botezului, toţi am primit pecetea aceluiaşi Duh Sfânt la Sfânta Mirungere, toţi ne împărtăşim din acelaşi Sfânt Potir.
Nu în zadar zice Domnul: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fii ai lui Dumnezeu se vor chema”. Cel ce se împacă cu oamenii săvârşeşte o mare lucrare a faptelor bune. Iar Apostolul Pavel zice: „Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii”. Însă, cu toate acestea, creştinii ortodocşi cad mereu în aceeaşi cursă: „De care tabără ţii?”, „Ce legătură ai cu un cutare curent?”, „Al cui fiu duhovnicesc eşti?” – oare nu aşa stau lucrurile?
La fel era şi în biserica din Corint. „Ai cui sunteţi? Ai lui Pavel? Ori ai lui Chifa? Ai lui Hristos? Ai lui Apollo?” Ce zice Apostolul? „Oare S-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel?” Cu adevărat, nu este de folos unui creştin să se alăture vreunei tabere. Toţi suntem ai Domnului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Şi tu, şi eu suntem creştini. Suntem părtaşi Lui. Suntem aleşi de Dumnezeu dintre toate neamurile Pământului. Suntem aleşii lui Dumnezeu. Suntem preoţie împărătească. Suntem nişte oameni pe care Dumnezeu ne-a despărţit de întuneric şi ne-a adus la minunata lumină a dumnezeieştii iubiri.
Pentru ce ne purtăm ca şi cum am trăi în cumplitul duh de răzvrătire al acestei lumi? Pentru ce slujim diavolului, cel ce dezbină, şi nu lui Hristos, Cel ce uneşte? Pentru ce socotim a fi dreptul nostru să urîm şi să ne mâniem, să bârfim neîncetat şi să făurim scandaluri? Pentru ce socotim a fi dreptul nostru să fremătăm de indignare?
Aşa ceva nu-i pe placul Domnului. Aşa ceva e de fapt de la Satana, care vrea să-i dezbine pe creştini şi să nimicească pacea. Nu uitaţi că soarta lumii şi a ţărilor în care trăim (inclusiv Rusia) nu stă la cheremul ateilor. Ce pot face ei? Să înţelegeţi că un astfel de om e în întuneric şi sub înrâurirea diavolului. E firesc să-i urască şi să se mânie pe cei din altă tabără; la nimic altceva nu te poţi aştepta de la ei. Dar ceea ce-i într-adevăr uimitor e că oamenii, în loc să-şi amintească că suntem datori să trăim în pace, încep să aducă acel cumplit duh de răzvrătire al lumii în Sfânta Biserică. Aceasta vine, în chip vădit, din gura diavolului. El anume este cel ce ne însuflă cu ideile sale viclene şi groaznice de a ne dezbina între noi.
Nu putem trăi precum cei ce sunt fără Hristos – Domnul a zis: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”. Însă, aşa cum zice Apostolul, „dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi”.
Cu adevărat diavolul vrea acum să-i dezbine pe creştini şi apoi să nimicească toate lucrurile însemnate pentru creştini, care contează pentru ei. Din pricina creştinilor ţine Dumnezeu lumea. Din pricina creştinilor dă Domnul pace neamurilor. Când apar războaiele? Atunci când creştinii uită de unitatea lor, atunci când se întovărăşesc cu cele ale lumii acesteia…
Aceasta este ultima predică rostită de Părintele Daniil Sisoev, un preot binecunoscut pentru lucrarea sa misionară în rândul musulmanilor şi a numeroaselor secte din Rusia. Oamenii care l-au cunoscut mărturisesc că părintele dintotdeauna era foarte direct, fapt pentru care era iubit de tineri, iar la propovăduirea lui veneau şi atei convinşi, care în scurt timp se convingeau de puterea Adevărului. Mulţi credeau, mulţi se converteau. În seara zilei de 19 noiembrie 2009, Părintele Daniil s-a învrednicit a-L mărturisi pe Hristos cu însăşi viaţa sa, primind cununa muceniciei când un fanatic islamist, purtând o mască, a intrat în biserică şi l-a împuşcat înaintea Sfântului Altar. (R.H.)
Material apărut în nr. 21 din “Familia Ortodoxă”
Sursa:http://www.familiaortodoxa.ro
Home 
|
Iubiti.o pe Maica Domnului...
If you want to buy real estate, you w...
wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww
It is perfect that people are able to...
The loans suppose to be useful for gu...